Primavara lui Boticelli – o opera de arta mereu tulburatoare
primavara de botticelli
Finalizat pe la mijlocul deceniului al optulea al secolului al XV-lea, acest tablou complex si conceput ca un vis, pare sa spuna o poveste care nu si-a dezvaluit niciodată în întregime semnificaţia, in ciuda eforturilor criticilor de arta si a iubitorilor de frumos aflati sub vraja ei. Pictura este imensa, lunga de trei metri si urma sa fie pozitionata deasupra unui pat de zi numit lettucio.
In aceasta capodopera a lui Sandro Boticelli sunt reprezentate noua personaje semi-mitice aflate intr-o livada de portocali. Tabloul pare a invita la o lectură de la dreapta spre stanga.
Sub pretexul evocarii gradinilor Raiului, artistul simbolizeaza tineretea, iubirea si celebreaza bucuria de a trai, la fel ca primavara care renaste mereu, la fel ca oamenii ce tanjesc spre iubire si tinerete vesnica. Personajul feminin central al tabloului este Venus/ Primavara – zeita iubirii si frumusetii, se afla in centrul lucrarii si imparte compozitia in doua zone, ca un ax de simetrie, desi este usor dezaxata spre dreapta, ceea ce creeaza in ansamblu, impresia de instabilitate accentuata de reprezentarea catorva din personaje in miscare. Primavara este reprezentata de o femeie frumoasa, eleganta si gratioasa, imbracata intr-o rochie ornata cu flori de primavara.
Cele 3 Gratii sunt seminude, acoperite doar de niste valuri stravezii care nu le ascund trupurile musculoase, sculpturale, dar pline de feminitate. Gratiile apar prinse intr-un dans lent, gratios, au chipuri melancolice si putin triste. Una din ele priveste cu adoratie spre un frumos Mercur aflat în coltul stang, iar Cupidon o ocheste cu sageata sa. Mercur insa ii întoarce spatele, inaltand caduceul spre un norisor de pe cer.
In partea dreapta a tabloului este asezat un tanar, elegant si plin de gratie, imbracat dupa moda florentina si care potrivit unor speculatii l-ar putea reprezenta pe Paris sau Hermes, ambii personaje mitologice. Reprezentand alaturi de Zefir, singurul personaj masculin, nu se cunoaste rolul sau in aceasta scena. Intregul tablou e considerat destul de greu de interpretat, autorul lasand loc speculatiilor, iar publicul savurand opera de arta si incercand s-o descifreze la fiecare revedere.
